Deleanu

News Events Publication

Articol Bursa - Avocat Dragos Ramniceanu - "Creantele cesionate îsi pastreaza titlul executoriu"

25/08/2015

Într-un articol recent (n.r. "Avocatul Adrian Cuculis:

«Creditele cesionate nu pot fi executate decât în instanţă»", publicat în ediţia din 23.08.2016, în ziarul BURSA) a fost vehiculată ideea ca în momentul de faţă creditele cesionate de către bănci către societăţi de recuperare nu ar putea fi executate decât în instanţă, dat fiind faptul că, prin cesionarea contractelor, acestea şi-ar pierde valoarea de titlu executoriu.

În probarea acestei idei este invocată o sentinţă rămasă definitivă prin neapelare a Judecătoriei Sector 2, pronunţată în luna mai 2016. Conform acesteia, prin cesionarea creanţei, raportul juridic dintre noul creditor şi debitor se schimbă, căpătând o altă natură juridică, iar executarea este anulabilă. Interpretarea dată de instanţă dispoziţiilor OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvare a capitalului este aceea că entităţilor juridice care nu sunt instituţii de credit le-ar fi interzisă des¬făşurarea de activităţi cu specific bancar. Cesionarul, societate de recuperare, nu ar avea dreptul să pretindă dobânzi/penalităţi, comisioane bancare şi, deci, prin cesiune se pierde caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, deoarece legiuitorul nu a înţeles să confere un caracter de titlu executoriu contractelor încheiate cu alte entităţi juridice decât unităţi bancare.

Deşi, în aparenţă, această sentinţă deschide multe porţi, putând conduce la o avalanşă de alte sentinţe similare ce ar ajuta debitorii în a invoca nulitatea actelor de executare pornite de către societăţile de recuperare, în realitate, aceasta este o speranţă deşartă.

În fapt, problema pusă în discuţie nu este una nouă, ea fiind pusă în dis¬cuţie în anii din urmă, încă dinaintea adoptării OUG 99/2006 (1 ianuarie 2007), caracterul executoriu al contractelor de credit fiind prevăzut şi în legislaţia anterioară, Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, iar prin Decizia nr. XIII a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii stabilind că şi contractele de credit bancar încheiate anterior adoptării Legii nr. 58/1998 aveau un caracter de titlu executoriu.

Ce aduce nou sentinţa Judecătoriei Sectorului 2? Este o sentinţă de speţă, o sentinţă fără efecte de natură a crea o jurisprudenţă în materie şi care nu va fi de folos în cauze similare. Şi aceastea deoarece, la data de 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Complet Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni de Drept, prin Decizia nr. 3/2014, a statuat ca:

"Consacrarea, prin din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa".

Deci, prin cesionarea creanţei, se transferă inclusiv titlul executoriu. Cesionarul îl subrogă sub toate drepturile şi obligaţiile pe cedent. Este absurd a asuma că cesiunea ar viza doar contractul în sine, adică un document scris, iar convenţia nu ar fi transmisibilă. Caracterul de titlu executoriu este conferit convenţiei şi nu în considerarea persoanelor semnatare ale acestei convenţii.

Contractul de cesiune are un caracter bilateral încheiat între un Cedent (titularul actual al creanţei) şi Cesionar (cumpărătorul), de regulă contra unui cost. Valoarea pentru care este vândută creanţa este o valoare nominală, urmând ca Cesionarul să poată pune în executare creanţa împotriva debitorului întocmai ca şi Cedentul. În cazul în care Cesionarul nu reuşeşte în urma executării silite să recupereze întreaga creanţă sau nici măcar valoarea nominală pentru care a cumpărat creanţa, este riscul pe care şi l-a asumat prin cumpărarea unei creanţe neperformante.

Odată cu cedarea creanţei sunt cedate şi accesoriile acesteia, dobânzile şi penalităţile de natură convenţionale (rezultate din contractul de credit), Cesionarul fiind îndreptăţit să le execute silit şi pe acestea.

Sentinţa Judecătoriei Sector 2 este deci un caz singular, iar succesul ei nu se datorează unor prevederi legale, ci unei interpretări a unui judecător, a cărui hotărâre nu a fost supusă unei căi de atac, ce ar fi fost judecată în faţa Tribunalului Bucureşti. Este deci, mai degrabă explicabilă prin considerarea unei apărări deficitare din partea societăţii de recuperare, care, pe de o parte, nu s-a apărat, iar pe de altă parte, nici măcar nu a formulat o cale de atac împotriva aces¬tei sentinţe.

Pericolul pe care îl poate provoca însă această scăpare a unui judecător este acela ca în viitorul apropiat mulţi debitori să solicite în instanţă anularea actelor de executare invocând această sentinţă, ca temei jurisprudenţial, dar cu consecinţa unei respingeri a cererilor, dat fiind faptul că alte societăţi de recuperare ar putea fi mult mai diligente în a depune la dosarul cauzei o copie a Deciziei nr. 3/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Este un pericol real, pentru că a da speranţe deşarte este în final în dauna unor debitori care s-ar lăsa amăgiţi şi ar introduce cereri care nu ar avea nicio şansă de succes şi i-ar duce în final la o situaţie şi mai precară (fiind nevoiţi să achite taxe de timbru, onorarii de avocaţi şi cheltuieli de judecată ale societăţii de recuperare).

Prin urmare, apreciem că se impune ca înainte de a se anunţa faptul că executarea silită a creanţelor de către societăţile de recuperare ar fi "ilegală", să se analizeze temeinic cadrul legal al cesiunii de creanţă inclusiv prin raportare la jurisprudenţa Înaltei Curţi şi la doctrină, contractul de cesiune fiind totuşi reglementat inclusiv în Codul Civil din 1864 adoptat pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza: "La strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar se face prin remiterea titlului". (art. 1391) 

Citeste articolul pe bursa.ro »